nepayus
Esti povestea mea
Fii raza care-mi lumineaza calea
Esti samata sperantei
Fii vibratia soaptei
Esti mireasma din zori
Fii soarele-ntre nori
Esti contur pe o coala alba
Fii culoare calda
Esti imbratisarea soarelui
Dimineata
Te rog
ramai
incalzeste-mi viata
Esti copilul din mine
Ce se ascunde dincolo de ploape
Sunt parte din tine
Urmeaza-mi pasii pe ape
Iar daca pleci
Am sa te port pe spate
Nu o viata
O eternitate
Tot uniti printr-o imbratisare
0
viseaza-mi noaptea,sopteste corbul cu ciocul sculptat din piatra,dezveleste-mi mormantul,distruge viata dinauntrul lui,si acum zambeste-mi.
danseaza valsul pendulei,in miezul noptii,si mori odata cu ultima secunda la asfintitul lunii.
ti-am impletit pat din roze si giulgiu din matase neagra, ti-am despletit parul si-am presarat praf de stele peste buclele tale aurii, ti-am pictat viata in doua cuvinte pe piatra capataiului si-am lasat umbrele trecutului sa cerseasca clipa in care mi-ai cantat iubirea eterna.
cat inseamn o viata?
un minut,un fir de praf din clepsidra sparta,risipita pe pardoseala unui vis demult apus.
un cocor singuratic strabatand paradisuri,ceruri eterne, mari intinse,adapandu-se in pustiuri,adapostindu-se la umbra cactusilor teposi, sinceritatea durerii fiindu-i alinarea,departe de lumea materiala, himerica, dezveleste chipul angelic din spatele mastilor de bal purtate cu atata greutate,in putinii ei ani,maturizand-o fortat in toate privintele. asculta-i vocea inca limpede,izvorandu-i sentimente oarbe pentru orice raza de modestie si simplitate.
odata curatata, oglinda imaginatiei reflecta chipul ei,pentru prima data era curat in mahalaua pe care am adapostit-o atata timp in spatele zambetelor sterse,pasii ei imi dansau linistea,iar tacera ei facea ca harpele anglice sa si sugrume fiecare nota de pe portativul etern, ramanand,in final un tremur efemer.
ochii ei reflecta speranta din spatele oglinzilor murdare in care m-am privit atata timp indiferent.
timpul se opreste cu ultimul fir de praf,maturat de atatea ofturi si suspine,
ne canta in timp ce ne continuam dansul indifereti fata de decorul monoton,privind paradisul in spatiul gol dintre privirile noastre
.
educatia,
repeta-ti greselile,
oceane de sange,
si da vina pe zei,
cu stoicism antic
curajul nostru va invinge
si doar lupta
ne va unii,
viseaza
cu voce tare.
tipa,
cu buzele cusute,
blesteama,
actioneaza,
si taci.
refuza sa crezi,
cerceteaza,
incearca sa-ntelegi,
tu stii,
tu simti,
ai dreptul sa negi,
lasa melancolia sa te-nvaluie,
asculta-i secundele,
danseaz-o daca trebuie,
invata sa o traiesti,
si mori odata cu ea,
un mariaj secular,
divin,
vinde-i sufletul,
fii sclavul ei,
fii lumina,
intunericul,
caldura si raceala,
fii o iluzie.
sub clar de luna
si priviri goale,
saruta piatra funerara,
intr-un joc teatral,
melancolic,
trandafirii isi exprima pasiunea.
luceafarul e martor,
doar voalul ascunde dementa,
viata trecuta,
existenta.
pete de sange,
lacrimi si blesteme,
tinereti curmate
prin festinuri macabre.
blanuri si bijuterii,
embleme tesute
in fire de argint,
aur si matase,
dansand sub lumini albastre,
dezvelind morminte,
pentru a gasi oseminte,
copile.
buzele se intalnesc,
saruta durerea,
alei pietruite,
monumente si distanta-i
fericire efemera,
privirea-i picteaza nuanta,
trairea lor e unica,
o minte inecata-n tristete,
si-o inima rupta.
lumina lunii dispare,
candelabre s-aprind,
printre pietre funerare
si mirosul ranced de pamant,
uitare si suferinta,
sentimente sincere,
aerul rece si taios
dansand paranormal
intr-un vals periculos
in pas imposibil de atins
incet,
invie tarana,
si sangele,
si oase fragile,
in tronul deschis
diavoli vand vise,
sperante sangerii
in cerneala veche,
zambete nebune
si priviri pierdute,
ganduri si amintiri
acum epitafuri,
ca intunericul
sincer si pentru totdeauna.
cesuri se scurg
in stropi de vin
sangeriu
ca un amurg
in august,
robust
in camera deplorabila,
programez cadavre
cu muguri,
pictez nuduri,
in duante de gri
poet laconic
nascut din cenusa
propriilor ganduri,
pensula-mi danseaza
fatidica
respir frigul
inspir timpul,
cand clepsidra e sparta
si vena e calda.
ma simt ca-n sahara
de
vina nu-i karma
sunt alte timpuri,
noi,
probabil noi…
m-am nascut… oare asta reprezinta pedeapsa? nu-i destul sa deschizi ochii-n intuneric, sa-ti petreci toata viata contempland la acel tablou?
un lung sir de imagini metapsihice si sunete melancolice, halucinatorii, abundate in efecte atmosferice si fenomene luminoase.
cu un ultim urlet, isi blesteama creatorul.
nici un raspuns.
echilibrul a fost distrus,conflictele interioare sunt acum exteriorizate,iar dorinta-i devine dependenta,transcedentala, departe de lumea materiala.e clipa schimbarii, pana la urma cu totii suntem „animale imaginare”.
drumul se termina, lasa in spate munti si dealuri,campii si paduri,animale si insecte,oamenii si viata.totul a ramas putrezit sub voalul negru,panza a singuratatii si-a sinceritatii, astupand ultimele urme pe calea intoarcerii… spune adio cuvintelor, fara regrete.
e raul cunoasterii.luntrasul pare prea batran sa-mi termine calatoria.spasmodic,in valuri imi picteaza frica si dragostea, adevarul si minciuna, drumul spre neant.raman la rau MAMA, terbuie sa-mi invat EVADAREA.
inspir infernul
undeva la nivelul patru,
adap serpii in Cocytus
cu venin,
dintr-o cununa de spini,
sub talpi,
inca mai simt durerea
unui teren arid,
detasat si pierdut
acum,
trecut in infinit,
pe urmele unei umbre,
iar viata
ramane decat
o clipa
si-o amintire din luntre
alaturi de Charon
in amonte pe Lethe,
ramas gol,
fara suflet sau credinta,
caci au fost eliberate
pe campiile Elizee…
conceptul dumnezeu distruge,
demoralizez
psihologia religiei
folosind-o invers
ca raul hranit de 2000 de ani.
captiv in turnul meu
cu ferestre ferecate
de impulsuri mediocre
parafrazez societatea,
in noptile albe.
imi pierd mintile
constient de zale,
regretul e stramb
dar sincer grabit
spre degenerare…
sunt copilul nimanui
la poalele sfinxului,
urmandu-mi umbra
spre apele involburate
psihic ale stixului,
trasand in forme geometrice
limitele gandului,
acum putrezite
ca un banc de alge…
mostreurbane 